Primul și ultimul articol

ultimul articol

În luna august 1997, după un interviu criminal și o perioadă de probă de 2 săptămâni, am fost angajat la Evenimentul Zilei ca tehnoredactor. Era primul meu servici în București. Era prima oară că mă “jucam” cu un computer Apple Macintosh mai mult de câteva minute. Primul contact cu Apple l-am avut în anii 90 într-o redacție, parcă la Tineretul Liber.

Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre primul și ultimul articol publicat de mine într-un ziar. Aveam 19 ani și îmi plăcea muzica rave. Într-o seară am aflat că pot merge la un concert gratis. Vorbesc despre perioada în care ziariștii puteau intra aproape peste tot fără acreditare, pe baza legitimației, iar statutul de jurnalist încă era unul cu care puteai să te mândrești. Între timp lucrurile s-au schimbat, jurnaliștii au devenit flămânzi și statutul lor unul denigrant.

Cum spuneam, am aflat că pot merge gratis în spatele scenei la un concert rave. Toate bune și frumoase, atmosfera a fost feerică, îmi aduc aminte ca printr-un vis că unul dintre colegii cu care eram l-a pocnit pe un tip cu un pumn în gură fără niciun motiv… În fine, am ajuns la concert, am descoperit că și “vedetele” sunt oameni, ba chiar un dj venit din Anglia mi-a dat vreo două viniluri cadou. Despre concert nu-mi aduc aminte mare lucru, poate și fiindcă eram amețit după câteva beri.

După concert am revenit în redacție mahmur și am dormit într-un birou până când a început să vină lumea la servici. Dimineața am aflat că pot scrie un articol despre concert. Zis și făcut. M-am așezat la calculator într-o postură nouă, de autor, nu paginator. M-am foit câteva minute bune, mi-aduc aminte că eram emoționat și nu știam cum să-mi formulez propozițiile. Cu chiu cu vai am încropit câteva fraze și m-am dus mândru la Alex Revenco, șeful departamentului divertisment de atunci, care și-a aruncat un ochi peste articol și mi-a zis că nu-i bun. M-a încurajat însă să-l rescriu, mai erau 2 ore până se preda ziarul în tipografie. Berile de cu o seară înainte își făceau încă efectul, de somn nu mai vorbesc, totuși am rescris materialul. L-am dus iar la Alex. Iar n-a fost bine. Până la urmă mi-a tăiat două treimi din el, a reformulat jumătate și mi-a zis că-i ok. Eram fericit.