Generația tristă

copiii si tehnologia

Zilele trecute discutam cu un prieten despre diferențele dintre generații. Și am descoperit că le putem împărți în:

  • generația de aur, a acelor oameni care aproape au dispărut de pe fața pământului, oameni care salutau doamnele pe stradă sau le dădeau locul lor în tramvai, oameni care purtau pălărie și se duceau la baluri, acei oameni care nu înjurau și impuneau respect prin blândețe. Acea generație mi-o reprezint mental prin persoana bunicului meu Tati, care nu mai este printre noi;
  • generația sacrificată – cei care s-au născut imediat după cel de-al doilea război mondial, care au prins un pic de Beatles și Rolling Stones, dar cărora până la urmă comunismul le-a fărâmat orice ideal pe la începutul anilor ‘80. Acești oameni sunt oamenii gri. Sunt părinții noștri. Sunt cei ai căror ochi zâmbesc trist;
  • generația noastră – am avut norocul să ne naștem prin anii ‘70 și să nu ni se strice creierul de mici cu prea mult timp petrecut în fața televizorului sau a calculatorului. Suntem nostalgici, ne bucură și acum desenele animate cu Tom și Jerry și am citit minim câteva zeci de cărți până am terminat liceul;
  • generația messenger – nu am găsit o denumire mai bună deși se pare că este deja aceeptată în mod curent. Este generația celor care nu știu să scrie corect în limba română, sunt cei care nu sunt în stare să lege două propoziții coerente nici măcar în comunicarea directă, darămite în scris, generația care suferă de fobie la cărți, dar excelează în Counter Strike, gen.
În fiecare categorie firesc există și excepții. Am avut surpriza să întâlnesc și oameni în vârstă care m-au enervat, dar și adolescenți sclipitori…
Deja terminasem prânzul după această enumerare și așteptam cuminți desertul, când prietenul meu mi-a povestit o fază drăguță legată de ultima generație. S-au dus la filmul Troia mai mulți prieteni, printre care și Victor (nume fictiv), care avea 18 ani la vremea aceea. Nu prea a comentat nimeni filmul până la faza în care calul troian a fost lăsat pe plajă, moment în care Victor a exclamat cu voce tare: “Pun pariu că-i o capcană și în cal sunt băgați soldați!”.
Toată sala a izbucnit în râs, toată lumea se ținea cu mâinile de burtă, numai Victor se uita nedumerit în jur întrebând: “Ce mă, n-am avut dreptate?!”…
Separator image Posted in Diverse.